Deschid ochii si ma uit in jur. Ma ridic din pat si usor ma sterg de praf. Mult timp a trecut de cand am gandit ultima oara. Mult timp a trecut de cand am simtit si de cand simt ca traiesc din nou. La fel de mult timp a trecut de cand m-am simtit tradat ultima oara. Pentru tine o clipa, pentru mine prea mult timp … atat de mult timp incat am uitat si cum te simti – daca te simti -. Pentru unii indiferenta e o binecuvantare menita sa aline sufletele bolnave si sa traga obloanele uitarii peste momentele neplacute, peste greseli si peste suferinte – ale tale sau ale altora. Insa indiferenta e un tratament eficient doar pe termen scurt si extrem de scump pe termen lung. Indiferenta iti ofera alinare cand ai nevoie, iti ofera posibilitatea de a trece usor peste greselile tale, iti ofera siguranta si incredere … Si totusi la sfarsitul zilei esti singur.

Cand ajungi sa te minti si pe tine incepi sa crezi minciuna … Si ce daca ceilalti nu cred in ceea ce crezi tu? Sigur au ceva cu tine, sigur sunt invidiosi, sigur ei sunt de vina.

Prefer starea mea de hiperconstienta in care ma agit, urlu, tip, dau cu pumnul in masa(sau in sifonier depinde de caz), fac totul ca sa constientizez si sa schimb si sa ma schimb. Prefer ca la sfarsitul zilei, in fata unei oglinzi in care vad un alter ego diform si dual, inca divizat intre lumini si umbre, sa port aceea discutie onesta cu mine, aceea discutie in care realizez si accept lucrurile pe care le-am facut gresit, aceea discutie pe care indiferentul, invaluit in propria minciuna nu o va purta niciodata cu el insusi.

Da, accept ca am gresit, da, accept ca am exagerat, dar nu, niciodata nu imi voi calca in picioare principiile si niciodata nu voi inceta sa sper ca ei, prietenii mei, gandesc la fel ca mine si ca ei, cei care ma cunosc atat de bine, stiu ca, desi gresesc in comportament, gandesc corect.

Asa ca nu va pot cere sa credeti in ceea ce cred eu si nici  nu pot sa va cer sa va schimbati ,dar pot sa ma agit, sa urlu si sa tip (chiar poate si tardiv) atunci cand vad ca lucrurile in care cred sunt calcate in picioare.

Scuzati-mi indiferenta fata de indiferenta voastra!

Si acum ma asez in patul prafuit si visez … si visele-mi vor fi intrerupte din nou de realitate.

Accept ca realitatea sa imi perturbe visele, nu voi inceta insa niciodata sa ma lupt cu realitatea, daca si cand aceasta va incerca sa imi distruga visele.